Este o situație familiară: ați petrecut doar cinci minute într-o cafenea sau în jurul unui foc de tabără, iar haina și eșarfa dumneavoastră rețin acel parfum pentru zilele următoare. Se pare că unele lucruri atrag literalmente ambrazura la ele, refuzând să se despartă de ea. Acest fenomen nu este explicat prin chimie „caustică”, ci prin legi fizice simple de interacțiune a suprafețelor.
Mirosul este molecule volatilecare ricoșează de la sursă și călătoresc prin aer. Atunci când acestea întâlnesc un obstacol, se întâmplă una din două: fie ricoșează, fie rămân blocate. Măsura în care mirosul rămâne bine ancorat pe suprafață depinde de structura materialului. Obiectele netede precum sticla sau metalul nu au „capcane” pentru molecule, deci sunt ușor de curățat.
Țesăturile, lemnul și hârtia funcționează diferit din cauza porozitate.
-
Fibrele țesăturilor naturale (bumbac, lână, in) arată la microscop ca niște frânghii solzoase, solzoase.
-
Uriaș suprafață
din interiorul acestor fibre permite miliardelor de molecule aromatice să „parcheze” în golurile microscopice. -
Există un proces adsorbție – de retenție a gazelor pe suprafața unui corp solid.
Un alt factor important este afinitatea chimică. Multe mirosuri puternice (în special mirosurile de bucătărie) au o bază grasă. Moleculele de grăsime sunt hidrofobe și aderă perfect la fibrele sintetice la fel de hidrofobe sau pur și simplu se „lipesc” de orice suprafață aspră. Dacă există particule de grăsime în aer (de exemplu, de la prăjire), acestea funcționează ca un lipici, fixând permanent parfumul pe perdele și haine.
Umiditatea aerului joacă, de asemenea, un rol de intensificator. Moleculele de apă pot transporta compuși aromatici. Atunci când hainele ude se usucă, apa se evaporă, iar substanțele aromatice grele rămân adânc în structura țesăturii, ca și cum ar fi conservate.
Căldura agravează situația. Atunci când temperatura crește (de exemplu, în apă fierbinte sau într-o cameră caldă), porii materialelor se dilată, permițând mirosului să pătrundă și mai adânc. Când obiectul se răcește, porii se micșorează, blocând moleculele în interior.
Capturarea mecanică a particulelor în adâncul fibrelor este cea care face dificilă eliminarea unui miros persistent. Aerisirea normală ajută doar la îndepărtarea stratului superficial de molecule, dar nu afectează ceea ce este ascuns în interiorul structurii. Eliminarea completă a mirosului este posibilă numai prin ruperea legăturilor dintre molecula mirosului și material, cel mai adesea prin spălare sau neutralizare chimică.
