Dorința de a face totul „perfect” este adesea prezentată ca o virtute umană majoră. Ni se pare că perfecționismul – este cheia succesului, a calității și a recunoașterii. Cu toate acestea, în practică, căutarea nesfârșită a perfecțiunii devine adesea o frână care blochează dezvoltarea, provoacă stres cronic și duce la epuizare emoțională.
Iluzia controlului și teama de eroare
Dorința de a face totul perfect se bazează adesea nu pe o dragoste pentru calitate, ci pe o teamă banală. Ne temem de judecată, de critică sau de a ne simți incompetenți. Perfecționistul trăiește într-o tensiune constantă, încercând să anticipeze fiecare detaliu.
Acest lucru creează o capcană: cu cât ștacheta este mai înaltă, cu atât este mai greu să începi. Și aici este unde procrastinare. Creierul sabotează o sarcină pentru că i se pare un ghem insurmontabil pe care se teme să îl dea peste cap. Ca urmare, proiectele sunt amânate, ideile nu sunt realizate, iar timpul este irosit.
Principiul Pareto în acțiune
Economic Principiul Pareto afirmă că 20 % din efort dă 80 % din rezultat, iar restul de 80 % din efort este cheltuit doar pentru a aduce restul de 20 % la perfecțiune.
Cursa pentru perfecțiune ne determină să irosim resurse enorme pe detalii nesemnificative pe care nu le va observa nimeni în afară de noi înșine. Abilitatea de a ne opri în timp și de a spune „suficient de bine” este o abilitate management eficient propria viață. Acest lucru eliberează timp și energie pentru alte sarcini importante sau pentru recreere.
Stoparea dezvoltării
Paradoxal, perfecționismul stă în calea învățării. Învățarea este un proces de încercare și eroare. Dacă vă interziceți să faceți greșeli, automat vă interziceți să încercați lucruri noi.
Oamenii care își permit să fie imperfecți:
-
Lansarea mai rapidă a proiectelor și obținerea mai rapidă de feedback.
-
Adaptare mai ușoară la schimbare.
-
Păstrați stabilitate psihologică în situații de criză.
A coborî ștacheta cerințelor față de sine însuși nu înseamnă degradare, ci a avea grijă de propria resursă. Acceptarea faptului că lumea este haotică și neideală înlătură o povară uriașă de responsabilitate. În loc să petreceți ani de zile lustruind o „capodoperă”, este mai bine să creați mai multe proiecte bune, funcționale, care vor aduce beneficii reale.
Un pofigism sănătos vă permite să vă bucurați de procesul vieții, nu doar de rarele momente de triumf. Permițându-vă să fiți non-ideali deschide ușa către libertate și creativitate reale.
